Recenzie de carte

Urme de dragoste pe nisipul suferinței

„Când viața nu mai are zile, trebuie să dăm viață zilelor”. Aceasta este deviza pe care a urmat-o autoarea cărții „Urme pe nisip”. Confesându-și experiența, Anne-Dauphine Julliand ne demonstrează că există viață și după moarte: moartea lui Thaïs, fiica sa în vârstă de doi ani, care s-a stins din cauza unei boli genetice rare. 

  

sursă foto: arhivă personală

Totul începe pe o plajă, în momentul în care Anne își dă seama că fetița ei merge cu un picior îndreptat spre exterior: „Un mers adorabil dar un pic ezitant. Mi-am dat seama la sfârșitul verii. Îmi place să privesc urmele piciorușelor ei pe nisipul ud”. Verdictul medicilor va deschide un lung șir de dezechilibre, atât în interiorul ei, cât și în sânul familiei sale: „Când au aflat că Thaïs este bolnavă, mulți au crezut că viața mea se va transforma în coșmar. Acum au ocazia să înțeleagă că lucrurile nu au stat deloc așa”. 

„Thaïs nu va mai lăsa niciodată urme pe nisip”, deoarece boala, pas cu pas, îi va afecta funcțiile motrice, ajungând la paralizie totală. Dragostea pe care i-o poartă micuței o determină pe Anne să suporte orice, chiar și suferința: „O cunoaștem atât de bine, acest musafir inoportun al vieților noastre. Am trăit-o sub toate fațetele”, mai puțin pe cea care să o împingă la disperare. Relația și modul special de a comunica cu  fiica ei, care nu mai auzea, nu vorbea și nu vedea, demonstrează că „noi nu vedem bine decât cu inima”. 

Uneori, esențialul este invizibil pentru simțuri

„Urme pe nisip” evocă o realitate în care cuvinte precum moarte, suferință sau sacrificiu nu sunt tabuuri. „Din pudoare sau frică excludem din vocabularul nostru cuvinte precum moarte. Nu cuvintele rănesc, ci felul în care sunt spuse”.  

Povestea Annei-Dauphine Julliand impactează emoțional. Poate că există prea multă suferință îmbibată printre rândurile cărții. Dar totuși autoarea arată că suferința nu este un impediment în a-ți trăi viața ca înainte: „Întoarcem o nouă filă din viața noastră... Când într-o zi, cineva apropiat mă va întreba cum trebuie să se comporte cu noi, întinzându-și mâinile goale cu palmele îndreptate spre cer, în semn de neputință, îi voi răspunde fără ezitare: «Ca înainte. Ca și cu ceilalți. Normal”.

Titlul cărții: Urme pe nisip

Autor: Anne-Dauphine Julliand

Editura: Philobia

Colecția: Portrete

Pagini: 216

clip video cu mărturia autoarei și a soțului ei care vorbesc despre experiența prin care au trecut aici.

cartea se poate achizitiona de aici.