Anestezicul pentru intervenția chirurgicală a vieții
„Mă numesc Baciu Toma, am 51 de ani și am 8 ani de zile de când m-am lăsat
de alcool și mă simt foarte bine”. O frază fără vreo însemnătate pentru mulți,
dar care reprezintă o victorie pentru domnul Toma. Asociația Cluburilor Alcoolicilor
în Recuperare (ACAR) i-a arătat luminița de la capătul tunelului de dependență.
Se află în fața a circa 300 de oameni și împreună cu soția sa dă mărturie că există
schimbare atunci când apar probleme legate de consumul de alcool. „Problema alcoolului din familia noastră ne-a îndemnat pe acest drum”
Familia Baciu este tipică celorlalți locuitori din comuna Răducăneni, județul Iași. Ocupația principală: agricultura. Ea mică de statură și cu șodurile late. El opusul: înalt și tras prin inel. Fac 19 ani de când sunt căsătoriți. „Eram vecini. Eu aveam 17 ani și el avea 30. Era mai în vârstă ca mine”. Toma replică: „Eu am crescut-o mai întâi și după aceea am luat-o. Am crescut-o ca să văd ce iau!”. „A lucrat cu tatăl meu la o fermă, și mai venea pe la noi acasă. Așa ne-am cunoscut și am ajuns să ne învățăm unul pe altul la orice”, spune ea râzând copios. Traiul lor se învârte în jurul mediului în care trăiesc. Sunt oameni simpli, dar care trăiesc profund tot ceea ce li se întâmplă, atât de profund încât doamna Baciu se pierde în fața celor care o ascultă: „Din anul 2005 participăm la grupul de alcoolici în recuperare din Răducăneni. Problema alcoolului din familia noastră ne-a îndemnat pe acest drum. Am trecut prin foarte multe probleme. Nu am cuvinte să vă spun cât de bine ne simțim în familie. Mi-am dorit să petrecem lucruri mult mai frumoase în familie și fără alcool”.
Carmen Ciobanu, asistenta socială care a supravegheat îndeaproape evoluția familiei Baciu și care este și reprezentanta centrului ACAR, îi privește cu admirație. I-a adus la în comuna Horlești pentru că vrea să-i convingă pe cei care au probleme cu consumul de alcool să vină și ei în ACAR. Acest centru are mai multe grupuri de suport în țară. „Noi le numim cluburi. Ele includ printre participanți și membrii familiilor, nu doar persoanele dependente”, mărturisește Carmen.
Pentru alcoolici, centrul este o etapă intermediară între dezintoxicarea în cadrul unei clinici de psihiatrie și ulterior inserarea în mediul familial. Aici se identifică problema, se evaluează și se stabilesc pași pentru găsirea de soluții în problematica consumului de alcool. Cele mai bune rezultate se obțin atunci când familia participă în mod activ.
Povară pe umeri slabi, drum spre dependență
Pe timpul lui Ceaușescu Toma a fost vizitiu. Ducea medicii cu căruța la diferiți bolnavi: „Când am plecat de acolo, m-am dus paznic la o fermă de animale, pe lângă satul nostru. Am fost paznic de noapte 3 ani și opt luni. Numai de noapte”. Când a rămas fără acest loc de muncă, Toma spune că suferit un șoc deoarece familia sa rămânea fără principalul suport financiar. Soția crede că acesta este principalul motiv pentru care el a început să devină dependent de alcool. „Și acum aș merge să mai muncesc dar nu am unde. E greu, copii cer de toate. Avem patru copii: o fată de 18 ani, un băiat de 17, unul de 13 ani și cel mai mic de 9 ani”. Iar soția este casnică. „Cei doi copii mai mari au renunțat la liceu că nu am avut posibilități să-i ținem mai departe la școală. Locuri de muncă nu sunt în sat, e foarte greu. La noi nu este unde să te duci să muncești nici cu ziua. Acum oamenii au dat pământul la asociație”, spune ea îngândurată. Se privesc și își asumă tacit soarta. Este vizibilă complicitatea gândurilor lor.
Toma povestește momentul cel
mai critic din familia lor ca și cum s-ar spovedi în fața publicului: „Înainte,
când consumam alcool, era numai scandal. S-a întâmplat o dată, când fata
noastră avea 9 ani. Am venit de la lucru băut. Știam că mai aveam o sticlă de
vin în cramă. Am forțat-o pe soția mea să aducă sticla cu vin să mai servesc.
Când mi-am văzut fata că începe să plângă am jurat atunci că nu voi mai pune
gura pe alcool”. Se lasă tăcere câteva secunde bune. Se vede pe fața lui că
ceva îi zvîrcolește sufletul. „Știți cum e la țară: dacă mergi la muncă, toată lumea servește alcool. Nimeni nu zice: hai să-ți dau o prăjitură, sau altceva”
Familia Baciu a aflat de centrul de recuperare printr-o persoană care se afla în stadiul de recuperare: „Era o cunoștință de-a soțului meu, Mihai, care consuma mult alcool. Văzându-l că el era schimbat, nu mai era așa roșu la față, soțul l-a întrebat cum de arată așa bine. El i-a zis că nu mai consumă, că s-a înființat un club de alcoolici anonimi la o casă de măicuțe de la noi”. Soția mărturisește că acel moment a fost șansa ei: „Păi hai să mergem și noi să vedem cum e! Mergem o singură dată, dacă nu-ți place, nu te forțez”. Iar Toma recunoaște că la prima întâlnire i-a plăcut: „Am zis că poate e mai bine fără alcool. Nu zic, am mai căzut de vreo două, trei ori, dar mi-am revenit”. Dar nu se străduie să pară convingător când spune asta. Recunoaște că uneori tentația poate fi mai mare decât voința sa.
Parcă pentru a-i mai spăla din păcate soția spune senină că „soțul meu consuma, dar nu în cantități mari, și nu tot timpul. Avea momente. O dată pe lună se îmbăta. Totuși era o problemă și voiam să o rezolvăm. Știți cum e la țară: dacă mergi la muncă, toată lumea servește alcool. Nimeni nu zice: hai să-ți dau o prăjitură, sau altceva. Și acasă nu servea singur dacă eu nu serveam”.
În cei 8 ani în care a lucrat cu ei, asistenta socială Carmen mărturisește că a ajuns să-i cunoască bine: „Familia a avut diferite momente: domnul Baciu a recăzut după o perioadă de timp. Acum nu mai bea. Are momente când diferă situația lui. El nu a trecut prin centrul de recuperare pentru că nu are posibilitatea efectiv să stea: este legat de pământ și de tot ce înseamnă timp. Dacă e vremea bună, de dimineață până seara nu se poate vorbi deloc. Se muncește.”
„Nu trebuie să îndepărtăm persoanele care consumă alcool”
Câteva băbuțe care îi ascultă pe soții Baciu nu mai au răbdare, se tot ridică în picioare, arătându-și nemulțumirea prin grimasele schițate pe chipul ridat. Tinerii, aflându-se ma în spate, ies pe ușă unul câte unul, șoșotind: „Da ce, eu sunt alcoolic?”. Și se zăresc pașii unora dintre ei îndreptându-se spre barul plasat vizavi de biserică.
„Acuma, dumneavostră faceți
cum credeți, dacă vreți să veniți la centru sau nu”, spune împăcat cu sine Toma
oamenilor din fața sa. Și-a făcut datoria morală. Iar soția, drept concluzie,
adaugă: „Acum suntem mult mai fericiți împreună. Acest drum este foarte greu.
Nu trebuie să îndepărtăm persoanele care consumă alcool. Au nevoie de sprijin,
de multă răbdare și încredere. De
multe ori am vrut să renunț, să divorțez, să ne despărțim. Dar am avut răbdare
și m-am rugat la Dumnezeu să-mi dea multă putere și acum suntem împreună”.„Am fost cam 8 familii la un moment dat. Dar s-au mai lăsat că na, le e rușine că vorbește lumea. La țară, orgoliul este mare”
Soții Baciu spun împăcați că mereu vor fi recunoscători centrului ACAR. Cramen spune că „majoritatea vin aici pentru că le place locul, au mâncare suficientă, le place că au cu cine să vorbească. Majoritatea au ani de zile de consum și nu reușesc să comunice bine cu ceilalți. Aici le este ascultată problema, sunt încurajați să spună tot ceea ce simt și trăiesc și atunci ei se simt bine. Sunt unii care vin reticienți, suspicioși, alții curioși, poate chiar cu gândul de a nu rămîne și ulterior când participă la activități și văd cum este, se simt mult mai bine. Au fost situații când nu mai doreau să plece”.
Când pleacă din centru, majoritatea consideră că au terminat recuperarea și li se explică importanța participării la un club al asociației care se află în mai multe localități. Întâlnirile sunt săptămânale, o oră pe săptămână. În cadrul acestor grupuri participă familiile care au depășit momentele de criză ca urmare a întreruperii consumului de alcool. Aici primesc un sprijin, nu din partea unui personal anume, ci împărtășindu-și propriile experiențe. „Am fost cam 8 familii la un moment dat. Dar s-au mai lăsat că na, le e rușine că vorbește lumea. La țară, orgoliul este mare”, îmi șoptește soția.
Dependența de alcool nu se vindecă
Pentru alcoolici, recuperarea aparentă, ceea ce se vede în exterior, înseamnă dispariția sevrajului fizic: faptul că nu mai tremură, că fața nu mai e atât de umflată, nu mai este roșie, că vorbește coerent și își poate desfășura activitățile obișnuite, din exterior se poate vedea că persoana respectivă este recuperată. Carmen știe că mulți rămân cu această impresie falsă: „Dependența de alcool nu se vindecă, care orice altă dependență de o substanță chimică. Mulți dependenți au impresia că alcoolul este un aliment. Și de aceea mereu vor rămâne legați cumva de respectiva obișnuință. Tocmai de aceea sunt încurajați să participe constant la întâlnirile de grup fiindcă starea de nervozitate poate să persiste, mai apare pofta de a bea nejustificată din nimic. Și atunci, foarte important, este ca ei să înțeleagă că este un traseu normal, dar lung pe care ei trebuie să-l continue tot timpul”.
Pentru familia Baciu și pentru alți aproximativ 400 de beneficiari ai ACAR, dependența de alcool nu reprezintă o perioadă limitată. Este un parcurs pe care consumatorii, uneori, sunt obligați să-l aibă toată viața.
site-ul centrului ACAR aici
sursă foto: 1. http://www.manager.ro/articole/sanatate/dependenta-de-alcool-in-romania-tratabila-si-cu-medicamente-din-strainatate-62525.html
2. http://www.voceapacientului.ro/index.php?cnt=detalii-articol-tratament-nou&pid=755
3. http://m.rfi.ro/articol/stiri/diverse/legislatie-divort-divortul-acord
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu